duminică, 10 februarie 2013

Liniştea va curge-n mine..

Dragul meu prinţ pierdut,

Astăzi, 10 februarie, am văzut fiecare fulg  într-un mod diferit. Poate pentru că am stat şi le-am ascultat şoaptele, râsul, glasul lor.. şi i-am înţeles. De când a nins prima oară, astăzi am simţit fulgii altfel pe propria-mi piele. Ridicând capul spre cer, fulgii reci îmi atingeau buzele calde şi le mângâiau delicat.. Îmi pictau genele cu sclipiciul lor iernatic, îmi gâdilau pleoapele, de parcă mi le sărutau. 
Astăzi, am iubit fiecare fulg ce îmi atingea faţa.
Astăzi, am iubit fiecare fulg, imaginându-mi că unul dintre ei eşti tu.
De ce nu erai tu unul dintre ei, să-mi mângâi buzele ?
De ce tocmai astăzi, 10 februarie, am văzut iarna altfel?

P.S: Încă mă gândesc la acei fulgi...
P.P.S: Încă mă găndesc la tine.

marți, 5 februarie 2013

N-am inima, n-am suflet, nu mai am...



Aş vrea să mă urăşti. Să mă urăşti atât de mult încât chipul meu să te scârbească, să mă urăşti când mă auzi vorbind, să mă priveşti cu ură, să îmi arăţi prin limbajul corpului tău cât de mult îmi deteşti prezenţa. Aş vrea să mă urăşti la fel de mult ca pe cea mai urâtă amintire a ta, să mă vrei într-o continuă suferinţă. Prefer ura ta profundă decât indiferenţa. Parcă dintre toate stările sufleteşti, indiferenţa faţă de o persoană e cea mai dureroasă..
Da, vreau să ştiu că mă urăşti, dar vreau ca măcar la finalul zilei, cel mult pentru 2 secunde, să-ţi răsară în minte întrebarea de ce nu pot să o iubesc?”. 
Pentru că.. ştiind că tu îţi pui întrebarea asta m-ar face să cred că undeva în inima ta .. contez
Tu ştii cât de multe gânduri interioare îşi consumă mintea mea pentru tine? Adică am atâtea sentimente pentru tine.. Nu te suport, dar te vreau..fericit. Îmi doresc să suferi, dar să cunoşti fericirea în cel mai pur mod. De ce mi-ai făcut asta.. ? Mai bine zis, de ce mi-am facut asta?